Credea că dacă renunţă la politică va sta liniştit, însă Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, are, în continuare, mari probleme cu legea.

sursa foto Facebook Radu Mazare
sursa foto Facebook Radu Mazare

Astfel, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţă, miercuri, trimiterea în judecată a lui Radu Mazăre pentru luare de mită.

Este vorba despre un al treilea dosar al lui Mazăre, în care este acuzat că a încasat şpăgi de milioane de euro de la reprezentanţii unor societăţi comerciale.

Conform procurorilor DNA, în perioada 2006-2009, Mazăre a încasat aproape 2 milioane de euro de la reprezentanţii a două societăţi comerciale pe care i-a ajutat să obţină documentaţiile de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall.

În perioada 2008-2014, Mazăre a încasat peste 7 milioane de euro de la Martin Eduard Stelian pentru a-l ajuta pe administratorul Polaris M Holding SRL să câştige o licitaţie pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului.

Nu în ultimul rând, între 2006 şi 2013, Mazăre a participat la încheierea a 12 contracte între Primăria Constanţa şi o societate comercială condusă de bunul său prieten, Sorin Strutinsky. Valoarea totală a contractelor era de peste 6 milioane de lei, iar procurorii DNA susţin că Mazăre a obţinut foloase necuvenite de pe urma acestei afaceri, respectiv servicii de promovare a imaginii sale şi a intereselor sale electorale.

În acest dosar, Mazăre a fost pus sub control judiciar şi este acuzat, în mod oficial, de 3 infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese în formă continuată (12 acte materiale).

9 inculpaţi

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată Sorin Strutinsky (control judiciar; 3 infracţiuni de complicitate la luare de mită), deputatul Martin Eduard Stelian (stare de libertate; dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu), Gabriel Marius Stan, viceprimar al municipiului Constanţa (stare de libertate; abuz în serviciu), dar şi alţi funcţionari ai Primărie (Tudoriţa Tolea, Doru Aurelian Harpalete, Alina Pavel, Ghiulnihal Mutalâp, Sorina Laura Oprea), toţi pentru abuz în serviciu. Cu Mazăre, 9 inculpaţi.

3 dosare la 3 instanţe: CAB, ÎCCJ şi Tribunalul Constanţa 

Fostul primar al Constanţei a mai fost acuzat de 3 infracţiuni de luare de mită, două de conflict de interese şi abuz în serviciu într-un prim dosar trimis spre judecare în 28 octombrie 2008, privind retrocedarea ilegală a unor terenuri de pe faleza Mamaia, cu un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro.

Până acum, Curtea de Apel Bucureşti nu a dat nicio sentinţă în acest dosar care se judecă de peste 7 ani.

Un al doilea dosar, în care Mazăre este acuzat de 4 infracţiuni de abuz în serviciu privind terenuri subevaluate, a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, în 3 aprilie 2015.

Cel de-al treilea dosar – de astăzi – a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version