Marius Andrei Marcovici, fost consilier personal al lui Călin Popescu Tăriceanu pe vremea când acesta a fost premier, a fost reţinut în această seară de procurorii DNA Braşov, în dosarul retrocedărilor ilegale.

Tariceanu-Parlament

Un alt fost consilier de prim-ministru, de data aceasta al lui Adrian Năstase, este încă audiat în acest dosar: Remus Truică.

Şi prinţul Paul ar fi trebuit să se prezinte la audieri, dar i s-a făcut rău pe drum şi s-a internat la spital la Ploieşti.

Prejudiciul adus statului în acest dosar este estimat de procurori de 136 milioane euro, potrivit unor surse judiciare.

Ministrul Justiţiei din Guvernul Tăriceanu, inculpat într-un alt dosar

Este vorba despre un dosar al retrocedărilor ilegale de păduri disjuns din cel în care au fost trimişi în judecată în 22 ianuarie a.c. Viorel Hrebenciuc şi fiul său Andrei, deputatul Ioan Adam, senatorul Tudor Chiuariu (condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie comise pe vremea când era ministru al Justiţiei în Guvernul Tăriceanu), directorul general Romsilva, Adam Crăciunescu şi încă 11 inculpaţi. 

Ilie Sârbu, socrul fostului premier Viorel Ponta, a fost iniţial urmărit penal în acest dosar, însă cauza s-a disjuns într-un alt dosar. Între timp, Sârbu a demisionat din Senatul României şi numit pe o funcţie călduţă, de 9 ani, la Curtea de Conturi. Dar dacă DNA va cere arestarea lui, nu va mai fi nevoie de avizul senatorilor.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version