Un incident incredibil pentru România anului 2018 s-a petrecut, miercuri seara, în zona Gării de Nord din București.

Doina Popescu

Mai mulți oameni care locuiesc în zona au repus în scenă legenda ambulanței negre care fură copii și care a provocat în mai multe rânduri, în ultimii ani, isterii generale.

De această dată, oamenilor le-a fost atrasă atenția de o ambulanță înmatriculată cu numere provizorii de Brăila și care nu purta însemne ale vreunui serviciu medical care să ofere servicii de urgență.

Imediat oamenii și-au adus aminte de celebra psihoză cu răpitul de copii și au început să-i acuze pe cei doi oameni prezenți în interiorul ambulanței, soț și soție, de năpaste deosebit de grave.

În cele din urmă, peste 200 de persoane au luat cu asalt ambulanța, au reușit să forțeze ușile, iar cinci viteji au luat-o la bătaie pe femeia prezentă în ambulanță.

Aceasta a reușit cu greu să sune la poliție și a fost nevoie de intervenția a zeci de jandarmi pentru potolirea spiritelor.

Agresorii, dar și femeia din ambulanță au fost conduși la Secția 3 Poliție, pentru continuarea anchetei. Așa au stabilit oamenii legii că femeia respectivă este Doina Popescu, o scriitoare din Brăila care face turul țării în ambulanța achiziționată la mâna a doua pentru a-și promova cărțile.

Chiar și așa, peste 100 de oameni s-au strâns în dreptul secției de poliție și au continuat să aducă acuze grave. Bătăușii au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie propuși pentru arestare preventivă.

Într-o intervenție avută la o cunoscută emisiune de televiziune, Doina Popescu a precizat că ‘Eram în ambulanță, mă schimbam, când am văzut că cineva se uită la mine pe geam. Erau niște femei care m-au întrebat dacă sunt cadru medical și dacă vreau să le fur copiii. Le-am spus că sunt scriitoare. Și-au adus întăriri, veneau oameni din toate părțile. Am văzut cum o minoritate, prin incultură, se transformă într-o majoritate. M-au bătut și m-au umilit. M-au scuipat și m-au îmbrâncit. Apoi, o femeie mi-a stins o țigară pe obraz, ca în Evul Mediu’.

Doina Popescu are la activ 12 titluri, dintre care 10 romane: Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Copilul Dunării, Ardei iuți, Pisica cu papion, Fericire la preț redus, Dragoste și ciocolată. Terente-Zodia zmeilor, Menage a trois cu Diavolul și două ediții bilingve: Copilul Dunării ediție româno-spaniolă în traducerea Gabrielei Banu și Copilul Dunării, ediție româno-engleză în traducerea Sabrinei Popescu

Anul trecut, psihoza ambulanței care fură copii a fost readus în scenă din cauza unei ambulanțe care a trecut de la SPP la Centrul Medical de Diagnosticare și Tratament Ambulatoriu și despre care s-a stabilit să fie neinscripționată tocmai pentru a se știi că este din ambulanțele care au făcut parte din coloana premierului sau a președintelui României. Însă tocmai acest aspect al neinscripționării a provocat o adevărată nebunie în București.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version