Sindicaliștii din Penitenciare au anunțat, joi, că, începând de vineri, 10 august, vor intra în grevă japoneză, ei urmând să-și desfășoare munca purtând banderole albe până în momentul în care se va decide eventuala intrare în grevă generală.

S-a ajuns la această situație după ce reprezentanții Ministerului Justiției au refuzat în mai multe rânduri să le rezolve problemele, deși sindicaliștii au depus deja mai multe plângeri penale pe numele lui Tudorel Toader, ministrul Justiției.

Sindicaliștii solicită în continuare îmbunătățirea condițiilor de lucru, reluarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de management superior, eliminarea discriminărilor salariale și, mai ales, efectuarea de plăți urgente pentru cele peste un milion de ore suplimentare lucrate de angajații din penitenciare.

Sindicaliștii solicită, în plus, demisia lui Tudorel Toader pe care îl consideră principalul vinovat pentru situația creată. Oamenii îl acuză, printre altele, că și-a asumat plata pentru orele suplimentare, lucru care însă nu s-a întâmplat până acum, dar și un plan de investiții care după șase luni a fost pur și simplu călcat în picioare.

Nu numai că nu s-a respectat planul respectiv, dar între timp bugetul pentru investiții a fost și tăiat la jumătate.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version