Un incident mai rar întâlnit s-a produs, luni după-amiaza, în municipiul Cluj.

Un bărbat mascat și înarmat cu un cuțit a pătruns în sediul unei unități bancare din zonă și i-a amenințat pe angajați. I-a făcut pe aceștia să-i umple o geantă cu peste 20.000 de lei, iar apoi a reușit să fugă cu banii.

Angajații băncii respective au dat alarma și imediat la fața locului și-au făcut apariția o ambulanță și mai multe echipaje de poliție. 

“Imediat după sesizarea incidentului, toate echipajele de poliţie au fost mobilizate pe teren în vederea depistării bărbatului în cauză. Urmează să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul, suma care a fost sustrasă şi celelalte date de interes pentru soluţionarea cazului. Ancheta este coordonată de către Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul inspectoratului”, a fost mesajul transmis de polițiștii prezenți la fața locului.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version