Invitat, marţi seara, la o cunoscută emisiune de televiziune, afaceristul Ion Ţiriac a trimis săgeţi către premierul Victor Ponta şi către ministrul Sportului, Gabriela Szabo.

sursa foto: expresspress.ro
sursa foto: expresspress.ro

Ţiriac a ţinut să-i urecheze pe cei doi pentru amânarea începerii lucrărilor la noua Sală Polivalentă din Bucureşti.

Autorităţile intenţionează să ridice o Sală Polivalentă de 12.000 de locuri lângă Arena Naţională, însă tot felul de probleme birocratice au întârziat foarte mult proiectul.

Deja Campionatul European de gimnastică din 2017 a fost mutat la Cluj, iar Ion Ţiriac spune că intenţionează să aducă în România un Grand Prix de judo, dar consideră că nu este normal ca acesta să fie găzduit tot de Cluj.

“I-am spus doamnei ministru Gabi Szabo. I-am spus şi domnului prim-ministru. Terminaţi dracului Sala aia că ne facem de râs. Ne facem de râs în toată lumea. Eu vreau să aduc un Grand Prix de judo. Dau banii, dar nu am unde să-l aduc. Este o sală la Cluj, dar capitala ţării nu este la Cluj, este la Bucureşti”, a spus Ion Ţiriac.

Afaceristul anunţă că este dispus să doneze statului, fără pretenţii financiare, un teren de şapte hectare din Otopeni pentru a se construi acolo Sala Polivalentă.

Construcţia noii Săli Polivalente din Bucureşti a întârziat foarte mult în special din cauza faptului că cele două companii care au vrut să pună mâna pe proiect s-au luptat în instanţă, bătându-se în contestaţii.

 

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version