Trei persoane și-au pierdut viața, după ce marți dimineața s-a produs un grav accident de circulație în județul Iași.
Accidentul s-a produs pe DN28 E58, la kilometrul 55, între localitățile Podu Iloaiei și Lețcani.
Patru autoturisme au fost implicate în accidentul provocat de șoferul unui autoturism Ford Focus.
Acesta a încercat o depășire neregulamentară, a depășit pe linie continuă, a pătruns pe contrasens și a izbit în plin un autoturism Mercedes care venea din sens opus și circula regulamentar.
Conform ziaruldeiasi.ro, din ricoșeu, autoturismul Ford a lovit frontal și un Audi, a agățat autoturismul Logan pe care încerca să-l depășească și s-a răsturnat.
Martorii au sunat de urgență la numărul unic 112, iar paramedicii SMURD au remarcat că toate cele trei persoane din autoturismul Ford au rămas încarcerat.
Deși acțiunea de descarcerare s-a produs cu rapiditate, cele trei victime nu au mai putut fi salvate. Celelalte persoane implicate în accident au scăpat ca prin minune.
Circulația este în continuare blocată în zonă, iar Poliția Română recomandă evitarea zonei în condițiile în care s-au format deja cozi uriașe de mașini.