Un incident deosebit de grav s-a petrecut luni în municipiul Vaslui.
Un bărbat de 34 de ani, angajat ca cioban la un proprietar de oi din Vaslui, s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune și a amenințat că se aruncă în gol.
Bărbatul a recurs la acest gest pe motiv că angajatorul l-a păcălit la bani și l-a plătit cu mult mai puțini bani față de suma negociată inițial.
Și vorbim aici despre reduceri de salariu înregistrate pe parcursul a 12 luni, respectiv de o sumă importantă de bani.
Conform vremeanoua.ro, polițiștii au avut nevoie de trei ore de negocieri pentru a-l convinge pe bărbat să se lase ajutat în tentativa de a coborî fără emoții de pe stâlp.
Ciobanul a fost transportat la spital, pentru că prezenta semne de deshidratare.
Sursa amintită precizează că angajatorul nu s-a interesat de soarta bărbatului, astfel că situația rămâne sub semnul întrebării.