Un incident incredibil s-a petrecut miercuri seara în județul Timiș, la doar câțiva kilometri de municipiul Timișoara.
Un tren care se pregătea să intre în municipiul Timișoara a trecut peste un copil de numai un an. Uimitor este faptul că băiatul a scăpat cu doar câteva zgârieturi după ce a fost prins între liniile de cale ferată.
Mecanicul trenului a oprit locomotiva, s-a dat jos și s-a albit la față când a văzut miracolul care s-a petrecut. Bărbatul chiar susține că l-a întrebat pe șeful de tren dacă nu i s-a albit părul de la producerea acestui incident.
Micuțul a fost predat medicilor de pe ambulanță care l-au transportat la Spitalul de Copii Luis Țurcanu din Timișoara.
Părinții au fost amendați cu 500 de lei, iar copilul va fi ținut de asistenți sociali până se va stabili dacă a fost doar un accident izolat, și poate încredințat din nou părinților, sau dacă trebuie instituționalizat.
Tatăl bebelușului dă vina pe socrul său, despre care spune că a plecat singur la un magazin din apropiere și nu a observat că micuțul s-a luat după el și a ajuns pe calea ferată.