Un incident deosebit de grav s-a produs marți după-amiaza în cartierul Pipera din București.
Un microbuz de transport persoane a luat foc în mers. Din fericire, șoferul a avut prezență de spirit. A tras pe dreapta, imediat ce a simțit miros de ars, și a ajutat la evacuarea pasagerilor. Mai mult, șoferul a sunat de urgență la numărul unic 112.
Două autospeciale au ajuns la fața locului pentru a stinge incendiul. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate.
Cel mai probabil vorbim despre un scurtcircuit produs la motorul microbuzului. Microbuzul făcea curse regulate între Tunari și stația de metrou Pipera și s-a făcut scrum, astfel că pagubele sunt mari.
Circulația a fost blocată în zonă până când pompierii au îndepărtat urmele incidentului.