Un incident incredibil s-a petrecut, luni seara, la Spitalul de Urgență din Bistrița.

Un pacient de 47 de ani, internat la Secția de Boli Infecțioase, a căzut pe geamul salonului și s-a prăbușit de la etajul I, căzând în cap.

Bărbatul, din Telciu, județul Bistrița, a suferit o fractură cervicală și a fost reinternat în stare gravă, de această dată la Secția Anestezie-Terapie Intensivă.

Din primele informații reiese că asistenta de pe tura de noapte i-a administrat Diazepam injectabil pacientului pe motiv că era agitat. La prima vizită femeia a observat că pacientul doarme, iar la miezul nopții, când urma să-i administreze medicația necesară, femeia nu l-a mai găsit pe pacient în pat.

A descoperit însă urme de materie fecală și a observat că geamul este deschis. În cele din urmă, pacientul a fost găsit fără suflare în curtea spitalului.

A fost resuscitat, dar rămâne în stare gravă. Ancheta continuă, însă procurorii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version