Un incident incredibil s-a produs, duminică dimineața, în județul Dolj.

sursa foto romaniatv.ro

Pe raza localității Cârcea, un tren cu marfă a deraiat, după ce mecanicul de locomotivă a ratat intrarea pe firul II de circulație de la viaductul Cârcea.

Trenul și-a continuat drumul pe firul I de circulație, deși firul respectiv este în lucrare și circulație este întreruptă pe el.

La un moment dat, cinci vagoane ale trenului au deraiat și au căzut într-o râpă adâncă de 20 de metri. Alte trei vagoane au rămas suspendate și au fost la un pas să se prăbușească și ele.

Vagoanele erau încărcate cu biodiesel, astfel că nu există pericolul unei explozii. Totuși, substanța respectivă a ajuns în pârâul Fântânița, iar apele au fost poluate. Autoritățile intervin cu substanțe de neutralizare pentru eliminarea pericolului.

Primele rezultate ale anchetei arată că trenul aparținea unui operator privat, iar mecanicul de locomotivă era sub influența băuturilor alcoolice.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version