Problema urșilor pare scăpată de sub control în România.

Marți dimineața, un urs a ajuns până în curtea Colegiului Național Octavian Goga, din Miercurea Ciuc.

Inițial, ursul a pătruns într-o gospodărie de pe Strada Arsenalului. Oamenii din zonă au reușit să-l alunge, însă nu înainte ca ursul să rupă mai multe garduri.

Ulterior, ursul a ajuns în curtea Colegiului Național Octavian Goga, iar angajații de aici au sunat de urgență la numărul unic 112.

A intervenit un echipaj de la Detașamentul 1 mobil de jandarmi din Miercurea Ciuc, însă jandarmii nu au reușit să captureze ursul care a dispărut.

Jandarmii vor patrula în continuare prin zona colegiului, considerându-se că ursul este în perimetrul respectiv. Oamenii legii recomandă localnicilor să nu se aventureze prin zona respectivă mai ales în condițiile în care ursul a dat semne de agresivitate.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version