Costin Mincu (36 ani), Alin Anastasescu (28 ani) şi Cătălin Gancea (28 ani), administratorii Club Colectiv, au fost aduşi cu mandat la Parchetul General, pentru audieri.
UPDATE ora 18.40: Alin Anastasescu, acţionarul majoritar al clubului, a fost reţinut de procurori. El va fi prezentat mâine instanţei Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.
Ceilalţi doi acţionari se află în continuare la audiere.
Primul a venit Mincu, în jurul orei 14.00, însoţit de avocat. Îmbrăcat într-un hanorac închis la culoare, el a intrat în sediul Parchetului General fără să dea vreo declaraţie jurnaliştilor care îl asaltau cu întrebări.
Era vizibil afectat şi nu s-a ferit să fie filmat de camerele de luat vederi.
După circa 10 minute a sosit Alin Anastasescu, cu căciulă pe cap şi o haină de iarnă, fiind adus de anchetatori.
Nici el nu le-a spus vreo vorbă despre incendiu jurnaşiştilor prezenţi în faţa Parchetului General.
Ultimul a fost Cătălin Gancea, pe care poliţistul judicar l-a adus fără să-l slăbească din strânsoare nici după ce au intrat în sediul Parchetului.
Este posibil ca, după audiere, patronii Club Colectiv să fie reţinuţi de procurori şi să fie duşi în faţa judecătorilor pentru a fi arestaţi preventiv. În acest fel, autorităţile ar detensiona mulţimea care vine cu lumânări la locul dezastrului şi începe să pună tot mai multe întrebări referitoare la autorizarea Club Colectiv.
De la Parchetul TB la oamenii lui Niţu
Cei trei administratori ai clubului dau pentru a doua oară declaraţii; prima dată au făcut-o chiar în noaptea incendiului, dar altor procurori, de la Parchetul Tribunalului Bucureşti (TB).
Aceştia au început urmărirea penală in rem, pentru ucidere din culpă şi distrugere din culpă.
Sâmbătă după-amiaza, Parchetul General a preluat ancheta, iar procurorul general Tiberiu Niţu a anunţat că s-a declanşat o anchetă pentru omor calificat şi distrugere calificată.
Ieri, procurorii au mers la Primăria Sectorului 4 şi au ridicat documentele privind autorizarea pe care a dat-o primarul Cristian Popescu Piedone, care susţine însă că nu îşi reproşează nimic şi este acoperit de acte. Tot ieri, anchetatorii au fost de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, dacă va fi pus sub învinuire.
De la omor calificat la ucidere din culpă
Astăzi, la o jumătate de oră după ce procurorii au început audierea, Parchetul a anunţat că cei trei patroni sunt puşi sub învinuire pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, infirmând declaraţia procurorului general.
Iată comunicatul Parchetului General:
“În cauza având ca obiect incendiul produs în Clubul ,,Colectiv’’ din București, sub coordonarea procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, echipe mixte formate din ofiţeri de poliţie, experţi criminalişti, specialişti pirotehnişti continuă cercetarea la faţa locului, precum şi audierea persoanelor în vederea lămuririi împrejurărilor în care a avut loc evenimentul din data de 30 octombrie 2015.
Totodată, în cursul zilei de astăzi, 2 noiembrie 2015, au fost aduşi cu mandat numiţii COSTIN MINCU, ALIN GEORGE ANASTASESCU şiPAUL GANCEA (acţionari ai clubului mai sus menţionat) pentru a fi audiaţi în calitate de suspecţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică”.
În paralel, la Poliţia Capitalei sunt audiaţi astăzi ca martori mai mulţi tineri care au scăpat cu viaţă de la concertul unde s-a produs dezastrul în care au murit 30 de tineri şi alţi 90 se zbat între viaţă şi moarte.