Publicația Zaman România anunță, miercuri, că unul dintre ziariștii care lucrează pentru această publicație a fost ridicat de ofițeri de pe stradă.
Autoritățile de la București susțin că ziaristul Kamil Demirkaya urmează să fie extrădat în baza unui mandat de extrădare emis de autoritățile de la Ankara.
Kamil Demirkaya a ajuns cu soția și copilul în România în 2016, iar de atunci a început să publice articole în Zaman România, articole care, în mare parte, erau împotriva președintelui Recep Erdogan.
Cum însă președintele turc și-a luat la ochi toți rivalii, Erdogan a solicitat emiterea unui mandat de arestare pe numele acestora acuzându-i de legături cu Fethullah Gulen, cel care ar fi pus în aplicarea tentativa de lovitură de stat din urmă cu câțiva ani.
Demirkaya este acuzat și el de legături cu Gulen, însă colegii săi de la Zaman România îi iau partea și solicită autorităților de la București să nu dea curs mandatului de extrădare.