Unul dintre cele mai tari turnee masculine de tenis din această săptămână are loc la Pitești, fiind găzduit de Club Sportiv Tenis Comesad.

Dupa ce s-a impus la Bucuresti, Dragos Dima este considerat favorit si la Pitesti

Vorbim de un turneu ITF de 25.000 de dolari, doar Boston (SUA) și Bydgoszcz (Polonia) mai găzduind turnee atât de importante din circuitul ITF.

Și, cum era de așteptat, românii și-au tăiat partea leului, nu mai puțin de 20 de conaționali aflându-se pe tabloul principal al competiției de la Pitești.

Printre aceștia se regăsesc favoritul 1, Dragoș Dima, și favoritul 6, Adrian Ungur, dar și Bogdan Apostol, finalist la turneul de la București, de săptămâna trecută, sau Nicholas David Ionel, un jucător de numai 15 ani și care reprezintă deja o mare speranță a tenisului masculin românesc.

Vom avea cel puțin șase jucători calificați în faza optimilor de finală, în condițiile în care avem șase meciuri numai cu jucători români în primul tur.

Cel mai așteptat duel al primei runde este cel dintre veteranul Adrian Ungur, fost locul 79 mondial, și Nicolae Frunză, 20 de ani, jucător care anul trecut ajunsese pe locul 442 mondial, dar care între timp a pierdut contactul cu elita, retrogradând până pe locul 774 mondial.

Interesant este de urmărit și parcursul suedezului de origine română Dragoș Nicolae Mădăraș, jucător care începe competiția cu un adversar considerat accesibil, Vlad Dancu, dar care în turul al doilea l-ar putea înfrunta pe francezul Samuel Bensoussan, al treilea favorit al competiției.

Programul complet al meciurilor poate fi vizionat AICI, pe pagina respectivă fiind publicate și alte detalii importante, inclusiv locația pentru clubul care găzduiește competiția.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version