Miercuri s-au jucat ultimele opt meciuri din etapa a doua a grupelor UEFA Champions League.

S-au înscris în medie peste trei goluri pe meci și asta în ciuda faptului că au fost și trei rezultate de 1-0.

Scorul zilei l-a reușit Paris Saint Germain, formație care s-a impus, cu 6-1, în confruntarea cu Steaua Roșie Belgrad. Brazilianul Neymar a fost eroul parizienilor, starul adus de la FC Barcelona trecându-și în cont trei goluri.

Cel mai spectaculos duel al serii a fost cel dintre Tottenham Hotspur și FC Barcelona. S-a terminat 4-2 pentru catalani, la capătul unei dispute în care Barcelona a condus cu 3-0, a fost la un pas să fie egalată, dar pe final geniul lui Messi a făcut diferența.

De remarcat că argentinianul a ajuns deja la cinci goluri înscrise în două meciuri de UEFA Champions League și că s-a remarcat, din nou, că Messi se simte mult mai bine într-o formulă ofensivă de trei alături de Suarez și Coutinho și fără Dembele.

În celelalte meciuri ale serii s-au înregistrat următoarele rezultate: Atletico Madrid – FC Bruges 3-1, Borussia Dortmund – AS Monaco 3-0, PSV Eindhoven – Internazionale Milano 1-2, Napoli – FC Liverpool 1-0, Lokomotiv Moscova – Schalke 04 0-1, FC Porto – Galatasaray Istanbul 1-0.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version