Etapa a cincea a grupelor Ligii Campionilor s-a încheiat miercuri seara, cu opt meciuri în care s-au marcat nu mai puţin de 27 de goluri.

lucescu

Cel mai spectaculos meci al zilei s-a disputat la Lvov, în Ucraina, unde Şahtior Doneţk a pierdut, cu 3-4, în faţa formaţiei Real Madrid.

“Galactici”, cu un Cristiano Ronaldo în mare formă, două goluri şi două pase decisive, au condus cu 4-0 în minutul 76, dar au fost la un pas să fie egalaţi.

Şahtiorul a înscris de trei ori în ultimele 13 minute, prin Alex Teixeira, de două ori, şi Dentinho şi a fost foarte aproape să egaleze.

În celălalt meci din Grupa A, PSG-ul lui Ibrahimovic a făcut măcel pe terenul pe care atacantul suedez practic s-a lansat în fotbalul mare. Malmo FF – PSG s-a terminat 0-5, la capătul unei dispute în care Ibra, din bun simţ, a înscris o singură dată, iar argentinianul Di Maria a marcat golul cu numărul 7.000 din cea mai importantă competiţie intercluburi.

În aceste condiţii, Şahtior a ieşit din lupta pentru calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor şi are nevoie de un rezultat cel puţin la fel de bun precum cel al lui Malmo în ultima etapă pentru a se califica în 16-imile de finală ale Europa League. În ultima rundă, Şahtior merge la PSG, iar Malmo FF la Real Madrid.

În celelalte meciuri disputate miecuri seara s-au înregistrat următoarele rezultate: FC Astana – Benfica Lisabona 2-2, ŢSKA Moscova – Wolfsburg 0-2, Atletico Madrid – Galatasaray 2-0, Borussia Monchengladbach – FC Sevilla 4-2, Juventus Torino – Manchester City 1-0, Manchester United – PSV Eindhoven 0-0.

Se cunosc deja nouă dintre cele 16 echipe calificate în optimile de finală: Real Madrid, Paris Saint Germain, Atletico Madrid, Benfica Lisabona, Juventus Torino, Manchester City, FC Barcelona, Bayern Munchen şi Manchester City.

Dinamo Zagreb, Maccabi Tel Aviv şi Olympique Lyon sunt deja eliminate din cupele europene.

De remarcat că BATE Borisov sau Gent încă mai pot spera la calificarea în optimile Ligii Campionilor, iar FC Astana încă mai poate spera la calificarea în 16-imile de finală ale Europa League, în timp ce Manchester United, AS Roma, Valencia sau Arsenal, echipe considerate a fi de top, sunt în pericol să rateze cel puţin calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version