Miercuri seara s-au disputat ultimele opt meciuri din etapa a patra a grupelor UEFA Champions League.
Au fost meciuri frumoase, spectaculoase, cu multe goluri înscrise, dar care au și provocat multe scandaluri.
Poate cel mai așteptat duel al serii, cel dintre Juventus Torino și Manchester United, a fost și cel mai controversat.
Englezii s-au impus în deplasare, cu 2-1, la capătul unui meci dominat copios de Juventus și în care italienii au condus cu 1-0 până în minutul 87.
Cristiano Ronaldo a deschis scorul pentru Juventus, iar italienii au ratat alte câteva ocazii uriașe. Pe final, un gol marcat de Mata, dintr-o lovitură liberă ușor acordată de central, și un autogol venit după un carambol au întors soarta partidei.
Italienii au reclamat arbitrajul, solicitând inclusiv fault în atac la faza autogolului. Jose Mourinho s-a dat în spectacol la finalul partidei, fiind aproape să se ia la bătaie cu jucătorii lui Juventus.
A apărut însă și o altă versiune legată de acest meci. Oficialii Valenciei reclamă faptul că partida a fost un mic aranjament care să permită celor de la Manchester United să se mențină pe locul 2, ultimul care ar asigura calificarea în faza optimilor de finală.
Valencia a trecut clar de Young Boys Berna, 3-1, dar rămâne pe 3, la două puncte în spatele lui Manchester United.
Un alt meci cu cântec s-a jucat în Grupa G, la Moscova, între ȚSKA și AS Roma. Italienii au deschis scorul repede, prin Manolas, iar ȚSKA a egalat imediat după pauză, prin Sigurdsson.
La 1-1, rușii erau pe val, însă a ieșit la rampă centralul turc Cuneyt Cakir, cel care l-a eliminat în minutul 56, de la gazde, pe Magnusson.
Mai mult, pe lângă faptul că eliminarea lui Magnusson a rupt elanul rușilor, la doar trei minute a venit și golul de 2-1 al Romei, gol înscris de Pellegrini dintr-o poziție suspectă de offside.
Roma s-a impus, cu 2-1, și a obținut, practic, calificarea în faza optimilor de finală, alături de Real Madrid, 5-0 la Viktoria Plzen, fiind greu de crezut că vreuna dintre cele două echipe mai poate fi depășită de ȚSKA Moscova, formație aflată la cinci puncte în spatele primelor două clasate.
În ciuda scorului categoric, 6-0, și duelul dintre Manchester City și Șahtior Donețk a fost unul controversat. Englezii au primit două penaltiuri demne de Cascadorii Râsului.
Chiar și așa, rezultatul rămâne, iar ‘Cetățenii’ au și ei asigurată, în mare măsură, calificarea în faza optimilor de finală.
Bayern Munchen este o altă echipă care foarte probabil va merge în optimi. Nemții s-au impus cu 2-0 în duelul cu AEK Atena și au două puncte avans față de Ajax Amsterdam și șase puncte peste Benfica Lisabona, după ce cele două formații au făcut egal în meci direct, 1-1.
Într-un alt meci jucat miercuri seara, Lyon și Hoffenheim au făcut egal, 2-2, și cele două formații rămân practic să se bată pentru locul al doilea în Grupa F, grupa dominată de Manchester City.