Ronald Gavril, poate cel mai bine cotat boxer român la momentul actual, a revenit în ring după o pauză de 10 de luni.
Pugilistul de 32 de ani a trecut printr-o schimbare importantă în acest an. A considerat că are nevoie de ceva nou în carieră, după cele două înfrângeri în meciurile de titlu mondial cu David Benavidez.
Și a decis să-și schimbe staff-ul tehnic, modificare ce pare cu noroc până acum. Pentru că, în acest weekend, Ronald Gavril a revenit cu o victorie în ring.
Românul l-a făcut knock-out în repriza a doua pe americanul Antovyan Aikens, boxer pe care l-a măcelărit în cele câteva minute petrecute în ring.
A fost a 19-a victorie obținută de Ronald în 22 de meciuri disputate și a 15-a victorie obținută prin knock-out. Pugilistul român nu renunță la ideea de a deveni campion mondial, mai ales că cel puțin primul duel cu Benavidez, din septembrie 2017, s-a încheiat cu o decizie controversată în favoarea adversarului.
În acest moment, Ronald Gavril este locul 33 mondial la categoria sa, super-mijlocie, și ar mai avea nevoie de o victorie sau două obținute împotriva unor adversari mai bine cotați pentru a reintra în circuitul meciurilor jucate cu o centură de campion mondial pe masă.