În această după-amiază, celebrul portar al Spaniei, al Realului din Madrid și acum al lui FC Porto, Iker Casillas, a suferit un infarct la antrenamentul lui Porto, de la baza sportivă din Olival.

Mesajul lui Iker, după operația pe cord: “Sunt calm”. Asta le-a scris “sfântul Iker” prietenilor, pe Whatsapp şi Facebook Messenger, dorind ca aceştia să fie liniştiţi în legătură cu starea sa!

Potrivit ziarului portughez Abola, în timpul şedinţei de pregătire de la Porto, portarul Casillas s-a simţit rău. Iker nu şi-a pierdut conştienţa şi a fost transportat imediat la spital, unde doctorii au constatat infarctul.

Concret, Iker Casillas, în vârstă de 37 de ani, s-a prăbușit la pământ în timpul antrenamentului. El a fost transportat urgent la un spital din Porto.

FC Porto a dat în urmă cu puţine minute un comunicat, în care explică prin ce a trecut Casillas:

Iker Casillas a suferit un infarct miocardic acut în timpul antrenamentului de miercuri, ţinut la Porto Gaia Training and Sports Center, în Olival.

Şedinţa de pregătire a fost întreruptă imediat, iar goalkeeperul a fost dus la Hospital CUF Porto, unde se află şi acum.

Casillas este bine, stabil, iar problema de la inimă a fost rezolvată“, se arată în comunicatul lui Porto.

Casillas a ajuns la Porto în vara anului 2015, după ce s-a despărțit de marea Real Madrid. Fostul mare portar al naţionalei Spaniei, cu care a cucerit două titluri de campion european (2008, 2012) şi unul mondial (2010), şi-a prelungit contractul cu un an la finalul stagiunii trecute, după ce a cucerit titlul de campion al Portugaliei cu Porto.

author avatar
Mircea Popescu
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version