Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie urmează să-i audieze pe oamenii de fotbal Cristian Borcea, Ioan Becali şi Victor Becali.

Cristi Borcea era considerat, candva, capul rautatilor de la Dinamo (sursa foto radioconstanta.ro)
Cristi Borcea era considerat, candva, capul rautatilor de la Dinamo (sursa foto radioconstanta.ro)

Cei trei sunt bănuiţi că au pus bazele unui aranjamente la confruntarea dintre Dinamo Bucureşti şi Lazio Roma, 1-3, din 2007, din preliminariile UEFA Champions League.

Atunci, după 1-1 în tur, la Roma, Dinamo a pierdut oarecum surprinzător acasă, deşi a condus cu 1-0 la pauză. DNA s-a autosesizat în acest caz, după două declaraţii date de Cornel Dinu şi afaceristul Vladimir Cohn, ultimul fost acţionar la Dinamo.

Primul a afirmat că “cine avea autoritate asupra jucătorilor, putea face blat. Sunt convins că meciul cu Lazio a fost trântit”. Cohn a precizat şi el că “blaturile se făceau la Bucureşti, la hotelurile unde stăteau oaspeţii. Cu puţină tocmeală, ieşea un preţ bun”.

Cei care atrag atenţia asupra meciului respectiv se bazează pe faptul că, ulterior, Lazio Roma l-a achiziţionat pe fundaşul dinamovist Ştefan Radu cu circa 7,2 milioane de euro. Se spune că în banii respectivi a intrat şi cedarea meciului de la Bucureşti şi că italienii au plătit pentru Ştefan Radu exact cât ar fi primit Dinamo dacă se califica în grupele Ligii Campionilor.

Cristi Borcea şi fraţii Becali sunt încarceraţi, ei efectuând pedepsele primite în Dosarul Transferurilor. Borcea a fost condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare, la fel ca Ioan Becali, în timp ce Victor Becali a fost condamnat la patru ani şi opt luni de închisoare. Beneficiind de faptul că a scris mai multe lucrări şi are peste 60 de ani, Ioan Becali ar putea fi eliberat în curând după gratii, el obţinând deja o decizie favorabilă, dar nu definitivă, în acest sens.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version