Joi seara s-au jucat meciurile din prima manșă a primului tur preliminar din Europa League.

100 de formații sunt implicate în această fază a competiției, iar pentru noi cel mai important meci, măcar teoretic, a fost cel dintre Zira și Differdange, în condițiile în care învingătoarea dintre cele două va da piept, în turul doi preliminar, cu Astra Giurgiu.

Este foarte posibil ca Astra să înfrunte echipa azeră, în condițiile în care Zira a trecut de Differdange cu 2-0 pe teren propriu, grație golurilor marcate de Gadze și Belfort.

Zira a dominat clar meciul, șuturi 23-8, șuturi pe poartă 11-2, și pornește cu prima șansă înainte de returul de săptămâna viitoare.

Fostul stelist Gabi Matei a fost titular pe postul de fundaș dreapta la Zira și a evoluat 81 de minute, fiind înlocuit cu Nagiev.

Matei nu a fost singurul jucător român implicat în meciurile de joi seara. VPS a trecut de Olimpia Ljubljana cu 1-0. La oaspeți, Alexandru Crețu a intrat în minutul 78, în locul lui Miskic. Levski Sofia a trecut de Sutjeska, scor 3-1. La gazde, Sergiu Buș l-a înlocuit pe Vuțov în minutul 75.

Eroul zilei a fost Adrian Scarlatache, echipierul formației Inter Baku. Azerii s-au impus clar, scor 3-0, pe terenul sârbilor de la Mladost, iar românul, fundaș integralist, a reușit o dublă.

Bogdan Mitrea a fost integralist la oaspeți în meciul pe care AEK Larnaca l-a câștigat, cu 4-0, pe terenul formației St. Josephs, din Gibraltar.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version