Cel mai așteptat meci al etapei a șasea din Liga I s-a dovedit a fi un fiasco total.

Pentru că Viitorul Constanța a rămas în 10 încă din minutul 5 al confruntării cu FCSB, astfel că pe terenul de la Ovidiu a existat, practic, o singură echipă.

Chiar dacă s-a desprins greu, primul gol venind tocmai spre finalul primei reprize, FCSB a dominat partida cu autoritate, profitând și de naivitatea jucătorilor adverși.

Florinel Coman, Dennis Man, Daniel Benzar și Raul Rusescu au punctat pentru FCSB, în timp ce Ionuț Vînă a marcat golul de onoare al Viitorului. Oaspeții au mai ratat însă cel puțin patru ocazii uriașe.

A fost succesul care i-a oferit FCSB-ului posibilitatea de a urca pe primul loc în Liga I, trupa antrenată de Nicolae Dică având acum un punct avans față de CFR Cluj, doar 0-0 la Gaz Metan Mediaș, și trei puncte avans față de Astra Giurgiu, 3-0 la Concordia Chiajna, și Dinamo București, 2-1 cu AFC Hermannstadt.

Luni se joacă ultimele două partide din etapa a șasea a Ligii I. De la 18.00 avem FC Botoșani – Sepsi Sf. Gheorghe, iar de la 21.00 avem FC Voluntari – CS Universitatea Craiova.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version