Tenismenul român Florin Mergea s-a calificat, sâmbătă, în finala Turneului Campionilor, alături de coechipierul său, indianul Rohan Bopanna.
Cotaţi cu ultima şansă la câştigarea trofeului şi calificaţi in extremis la turneu, Mergea şi Bopanna au făcut senzaţie la Londra şi şi-au adjudecat calificarea în ultimul act al competiţiei de o manieră uimitoare.
Mergea şi Bopanna i-au învins cu un categoric 6-4, 6-2 pe Ivan Dodig şi Marcelo Melo, deşi cel din urmă este considerat cel mai bun jucător de dublu din lume la momentul actual.
Calificarea în ultimul act de la Turneul Campionilor reprezintă pentru Mergea şi Bopanna cireaşa de pe tort, cei doi evoluând din ce în ce mai bine. De altfel, Mergea şi Bopanna sunt o echipă extrem de bine sudată. Românul asigură măiestria, iar indianul aduce plusul de forţă.
Cei doi vor juca, la Londra, a şaptea finală din acest an. Mergea şi Bopanna s-au impus până acum la Madrid şi Stuttgart, dar au pierdut la Auckland, Montpellier, Casablanca şi Halle.
Şi avem mari şanse să vedem un duel românesc în finală, condiţia fiind ca Horia Tecău şi olandezul Jean Julien Rojer să treacă, sâmbătă seara, de gemenii Bob şi Mike Bryan. De remarcat faptul că, în cazul în care se impune în cele două meciuri pe care le mai are de disputat, Tecău are mari şanse să încheie anul pe locul 1 în ierarhia mondială de dublu.