Duminică s-a disputat Grand Prix-ul Franței, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.

Cu această ocazie, britanicul Lewis Hamilton, de la Mercedes, și-a trecut în cont a treia victorie din actualul sezon. A fost o cursă dominată practic de Hamilton, care a obținut pole-ul cu aproape patru zecimi avans față de Sebastian Vettel, de la Ferrari, principalul său contracandidat la câștigarea titlului mondial.

În cursă, deși nu s-a mai putut bucura foarte mult de ajutorul coechipierului său, finlandezul Valtteri Bottas, care a încheiat grand prix-ul abia al șaptelea, Hamilton tot a reușit să pună șapte secunde între el și Max Verstappen, de la Red Bull Racing, și aproape 26 de secunde între el și finlandezul Kimi Raikkonen, de la Ferrari.

A fost victoria care i-a asigurat lui Hamilton revenirea pe primul loc al clasamentului general al piloților. Britanicul a profitat de faptul că Vettel a terminat cursa abia pe locul al cincilea și, nu numai că l-a depășit în clasamentul general, dar a și pus 14 puncte între el și liderul celor de la Ferrari.

Totuși, bătălia este departe de a se fi încheiat, în condițiile în care nici nu am atins jumătatea Campionatului Mondial. După o pauză de doar o săptămână, pe 1 iulie, piloții își vor măsura forțele în Grand Prix-ul Austriei de pe Red Bull Ring, din Spielberg.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version