Poate cel mai așteptat meci al primăverii din fotbalul de la noi s-a jucat sâmbătă seara pe Național Arena.

sursa foto csasteaua.ro

Și nu a fost orice meci ci tocmai un duel de Liga a patra. Dar un duel care a adunat în tribune aproape 40.000 de oameni, lucru care nu prea s-a mai întâmplat de mult pe la noi, indiferent de numele combatantelor.

A fost confruntarea dintre CSA Steaua București și Academia Rapid, formații care se vor a fi continuatoarele de drept ale celebrelor cluburi istorice.

A fost o bătalie importantă, dar nu decisivă, în lupta pentru accederea la barajul de promovare în Liga a treia, prima clasată din Liga IV București urmând să dea piept cu campioana județului Giurgiu.

A fost o victorie de moral pentru Academia Rapid, plusul de experiență aducându-le giuleștenilor un succes clar, scor 3-1. Dar situația se poate schimba oricând în clasament, mai ales că ambele echipe sunt implicate în litigii importante.

Show-ul de pe teren și din tribună a fost umbrit însă de gesturile reprobabile comise de mai mulți ultrași care au atacat inclusiv persoane nevinovate.

În plus, jandarmii au intervenit în forță, astfel că spiritele s-au încins și mai tare.

Din fericire, se pare că nu au existat probleme grave de sănătate. Însă rămâne un mare semn de întrebare în legătură cu modul în care a fost organizat meciul, dar și în legătură cu apatența unor așa-ziși ultrași pentru spectacolul fotbalistic în sine.

Din păcate, însă, la aproape 24 de ore de la disputarea meciului, scandalul rămâne. Și plouă cu acuze din toate direcțiile. 

Cristian Petrea, șeful CSA Steaua, dă vina pe firma de pază care, deși a câștigat în mod transparent licitația pentru asigurarea pazei la toate meciurile disputate de CSA Steaua, inclusiv la alte sporturi, a intervenit extrem de prost.

Iar Petrea promite că, începând de luni, vor fi luate la puricat toate acțiunile supravegheate de reprezentanții firmei respective și luate măsurile de rigoare.

Fanii Stelei îi acuză pe cei de la Rapid că au provocat prin afișarea unui banner ce lăsa să se înțeleagă că FCSB ar fi adevărata Steaua București, deși deocamdată nu este clar dacă cei care au afișat bannerul respectiv sunt într-adevăr rapidiști sau sunt oameni infiltrați dintre cei care susțin echipa lui Gigi Becali.

De asemenea, se solicită pedepse aspre pentru mai mulți actori implicați în duelul de pe dreptunghiul verde. În frunte cu Daniel Pancu, fotbalist care a făcut mai multe gesturi obscene către galeria Stelei.

Nici centralul Bârsan nu a scăpat. Rapidul solicită pedepsirea lui în special pentru faptul că nu l-a eliminat pe Predescu, marcatorul singurului gol al Stelei.

Atacantul avea un galben și, după ce a transformat penaltiul de 1-1, din finalul primei reprize, a făcut și el gesturi provocatoare către galeria Stelei.

Nu în ultimul rând, Rapidul se gândește să solicite o eventuală penalizare a Stelei sau chiar depunctare pentru modul prost în care s-a făcut organizarea meciului, dar mai ales pentru că Daniel Pancu ar fi fost lovit cu mai multe obiecte aruncate dinspre galeria Stelei în momentul în care se afla la încălzire, pe parcursul reprizei a doua.

Din păcate, un spectacol frumos a fost acoperit de prea multe pete care cu greu vor putea fi șterse și asta în condițiile în care oricum este foarte probabil ca ambele echipe să fie invitate să promoveze direct în Liga a treia sau poate chiar în Liga a doua.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version