Luni seara s-a încheiat prima etapă din noul sezon al Ligii I la fotbal.

Iar runda a fost una de coșmar pentru cele patru reprezentante ale României în cupele europene, CFR Cluj, FCSB, Viitorul Constanța și CS Universitatea Craiova.

Vineri seara, în partida de debut a noului sezon, CFR Cluj a făcut doar egal acasă, 1-1 cu FC Botoșani. A fost un meci dominat de ardeleni, dar oamenii lui Edi Iordănescu s-au mulțumit să puncteze doar la impresia artistică.

FCSB și-a dat cu stângul în dreptul încă de la debut, cedând cu 0-1 pe terenul formației Astra Giurgiu. A fost un meci în care oamenii lui Nicolae Dică s-au ridicat la nivelul așteptărilor doar în repriza a doua și atunci grație unor execuții individuale ale unor fotbaliști precum Filipe Teixeira sau Olimpiu Moruțan.

După un incredibil 0-0 cu luxemburghezii de la Racing Union, fotbaliștii de la Viitorul Constanța au eșuat din nou lamentabile pe teren propriu, cedând, cu 0-1, în confruntarea cu nou-promovata Dunărea Călărași.

Luni seara a venit și bomboana de pe coliva echipelor care ne reprezintă în cupele europene. CS Universitatea Craiova a făcut doar 0-0 acasă cu CS Politehnica Iași.

A fost un meci dominat copios de olteni, dar în care s-a resimțit din plin dispariția din ofensivă a unor jucători cu inspirație precum Alexandru Băluță sau Gustavo Vagenin.

Evoluțiile ridicole, Viitorul și FCSB, sau ineficiente, CFR Cluj și Craiova, ne fac să ne temem de eșecuri usturătoare în cupele europene, mai ales că echipele noastre urmează să întâlnească echipe solide care abia așteaptă să valorifice greșelile adversarilor.

În acest moment, ostilitățile sunt conduse în Liga I de două formații care sezonul precedent au evoluat în play-out. Gaz Metan Mediaș s-a impus, cu 2-1, în disputa cu Concordia Chiajna, iar Dinamo București a trecut cu același scor de FC Voluntari.

AFC Hermannstadt a debutat și ea cu dreptul în Liga I, ducând la 100% procentajul obținut de cele două nou-promovate. Sibienii s-au impus, cu 1-0, în disputa cu Sepsi Sf. Gheorghe.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version