Duminică seara, într-unul dintre cele mai așteptate meciuri din etapa a 16-a a Ligii I, FCSB s-a impus, cu 2-1, pe terenul formației Politehnica Iași.

Flores a deschis scorul pentru gazde, în startul reprizei a doua, însă Politehnica nu a avut forța necesară pentru a ține de rezultat.

Dennis Man a egalat pentru FCSB, după numai 10 minute, iar Florin Tănase a marcat din penalty golul prin care oamenii lui Nicolae Dică și-au adjudecat cele trei puncte puse în joc.

În urma acestui rezultat, FCSB și-a consolidat locul al doilea în clasamentul Ligii I și rămâne la două puncte de liderul CFR Cluj care s-a impus, cu 1-0, pe terenul formației Concordia Chiajna.

Culmea este că și Viitorul Constanța, o altă echipă cu pretenții, a obținut trei puncte tot după o victorie la limită înregistrată în deplasare.

A fost 2-1 pe terenul lui FC Voluntari grație golurilor marcate de Mladen și Ghiță, respectiv Tudorie.

În celelalte meciuri jucate până acum în etapa a 16-a a Ligii I s-au înregistrat următoarele rezultate: Dinamo București – Gaz Metan Mediaș 1-1, Sepsi Sf. Gheorghe – Astra Giurgiu 1-0 și Dunărea Călărași – AFC Hermannstadt 0-1.

Luni seara, etapa se încheie cu duelul dintre FC Botoșani și CS Universitatea Craiova, partidă programată a avea loc de la ora 20.30.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version