Joi seara s-au disputat meciurile din manșa a doua a primului tur preliminar din Europa League.
Întreaga noastră atenție a fost îndreptată spre Ovidiu, acolo unde Viitorul Constanța, formația antrenată de Gheorghe Hagi, a dat piept cu Racing Union din Luxemburg.
După ce s-a impus cu 2-0 în deplasare, Viitorul ar fi trebuit să aibă parte de un galop de sănătate în returul cu o formație care a încheiat sezonul trecut abia pe locul 7 într-un campionat modest precum cel din Luxemburg.
Socoteala de acasă a fost însă departe de realitatea din târg. Iar Viitorul a jucat slab spre foarte slab, chiar dacă a punctat agresiv la capitolul posesia balonului.
Au fost ocazii rare la poarta lui Ruffier și destule momente complicate în careul Viitorului. Au fost însă și multe cartonașe galbene încasate de constănțeni, majoritatea pentru simulări venite la capătul unor faze în care Ianis Hagi și compania păreau dispuși să facă orice pentru a evita contactele cu puternicii adversari.
S-a terminat Viitorul – Racing Union 0-0 și 2-0 la general pentru constănțeni, dar fosta campioană a României trebuie să-și îmbunătățească semnificativ jocul dacă vrea să emită pretenții la un rezultat bun cu olandezii de la Vitesse Arnhem, în turul II preliminar.
FCSB, vicecampioana României la fotbal, va intra și ea în focuri în turul II preliminar din Europa League. Oamenii lui Nicolae Dică dau piept cu Rudar Velenje, din Slovenia, formație care a făcut scor în primul tur preliminar, 10-0 la general cu Tre Fiori din San Marino.
Per ansamblu, Rudar pare o echipă naivă, dar pregătită să lupte pentru fiecare balon pus în joc, mai ales că oamenii lui Marijan Pusnik și-au creat numeroase ocazii de a marca cu Tre Fiori și au punctat mai din toate pozițiile posibile.
Au fost multe surprize în primul tur preliminar din Europa League, în frunte cu calificările obținute de două echipe din Luxemburg, Fola Esch (5-4 după penaltiuri cu Priștina, din Kosovo) și Progres Niederkorn (2-1 cu Gabala, din Azerbaidjan), o echipă din Insulele Feroe, B36 Torshavn (2-1 cu Titograd Podgorica, din Muntenegru), o echipă din Malta, Balzan (5-3 cu Keșla, din Azerbaidjan) și o echipă din Liechtenstein, Vaduz (3-3 cu Levski Sofia, din Bulgaria).
În turul II preliminar din Europa League avem Rudar – FCSB (26 iulie turul, în Slovenia, și 2 august returul, la București) și Viitorul – Vitesse Arnhem (26 iulie turul, la Ovidiu și 2 august returul, în Olanda).