Real Madrid este cu un pas și jumătate în finala UEFA Champions League după ce, miercuri seara, s-a impus, scor 2-1, pe terenul lui Bayern Munchen, în prima manșă din semifinale.
Formația antrenată de Zinedine Zidane a predat o nouă lecție de cinism, reușind să accelereze atât cât trebuie pentru a bifa un nou succes, al patrulea consecutiv, într-o confruntare cu Bayern.
Realul a profitat la maxim de gafele din defensiva adversă și a reușit să puncteze prin Marcelo, șut superb la colțul lung, și Marco Asensio, după un contraatac de zile mari.
Bayern a deschis scorul, prin Kimmich, a dominat meciul teritorial și și-a mai creat câteva ocazii de a marca, dar lipsa de eficiență i-a trădat pe nemți.
Totuși, după ce Juventus Torino a fost la un pas de un miracol pe Santiago Bernabeu, nemții nu dezarmează și continuă să creadă în șansa lor.