Naționala de fotbal a României a obținut, marți seara, o nouă victorie clară într-un meci amical.
După ce au trecut cu 3-2 de formația statului Chile, revenind de la 1-2 pe tabelă, băieții noștri s-au impus acum cu 2-0 împotriva naționalei Finlandei, într-un meci disputat la Ploiești.
A fost un meci tipic pentru stilul în care antrenează Cosmin Contra. Formația noastră a cedat posesia, dar s-a închis perfect și a dat lovitura pe contră.
Spiridușii Băluță și Mitriță, susținuți din spate de Budescu, Stoian sau Deac, au făcut ce au vrut cu apărarea adversă și și-au creat numeroase ocazii de a marca.
Două dintre șansele de a marca ale echipei noastre au fost transformate în gol de Manea și Deac, încă jucători ai formației campioane, CFR Cluj, deși ambii au mari șanse să plece din Ardeal după 1 iulie.
Cum era de așteptat, nordicii ne-au pus probleme în special la fazele fixe, profitând de plusul de talie pe care îl au. Chiar și așa, tabela a rămas imaculată în dreptul lor, Finlanda fiind încă la momentul experimentelor pentru următoarele preliminarii.
A fost ultimul meci jucat de România înainte de debutul în Liga Națiunilor, competiția impusă de UEFA drept criteriu de calificare la Campionatul European din 2020.
Abordăm cu încredere cele șase meciuri oficiale din toamnă, respectiv dublele cu Muntenegru (7 septembrie acasă și 20 noiembrie în deplasare), Serbia (10 septembrie în deplasare și 14 octombrie acasă) și Lituania (11 octombrie în deplasare și 17 noiembrie acasă).