Naționala de fotbal a României și-a aflat, duminică, adversarele din preliminariile pentru Euro 2020.

Formația noastră a fost repartizată în Grupa F și urmează să dea piept cu Spania, Suedia, Norvegia, Insulele Feroe și Malta.

Deși a fost repartizată în a patra urnă valorică, putem spune că România are șansa unui culoar favorabil în condițiile în care nici Suedia și nici Norvegia nu par să fie două echipe de speriat, iar Spania, în ciuda renumelui, a avut evoluții inconstante în 2018, ibericii părând că își caută identitatea după ce a apus generația lui Pique, Xavi sau Iniesta.

Primele două clasate se califică direct la turneul final, România urmând să joace primele două meciuri din această fază a competiției la sfârșitul lunii martie anul viitor.

Componența grupelor arată astfel:

Grupa A – Anglia, Cehia, Bulgaria, Muntenegru, Kosovo.

Grupa B – Portugalia, Ucraina, Serbia, Lituania, Luxemburg.

Grupa C – Olanda, Germania, Irlanda de Nord, Estonia, Belarus.

Grupa D – Elveția, Danemarca, Irlanda, Georgia, Gibraltar.

Grupa E – Croația, Țara Galilor, Slovacia, Ungaria, Azerbaijan.

Grupa F – Spania, Suedia, Norvegia, România, Insulele Feroe, Malta.

Grupa G – Polonia, Austria, Israel, Slovenia, Macedonia, Letonia.

Grupa H – Franța, Islanda, Turcia, Albania, Moldova, Andorra.

Grupa I – Belgia, Rusia, Scoția, Cipru, Kazahstan, San Marino.

Grupa J – Italia, Bosnia Herțegovina, Finlanda, Grecia, Armenia, Liechtenstein.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version