Miercuri a avut loc tragerea la sorți pentru primul tur preliminar din Europa League.

Hagi, incantat de tragerea la sorti pentru primul tur preliminar din Europa League

 

În această fază a competiției intră, reprezentând România, Viitorul Constanța, formație care a încheiat Liga I pe locul al patrulea.

Cum era de așteptat, Viitorul a dat peste un adversar care, măcar la prima vedere, pare accesibil. Este forma despre Racing Union Luxembourg, din Luxemburg, formație care a încheiat ultimul sezon abia pe locul al șaptelea în campionatul național, dar a câștigat Cupa Luxemburgului.

Prima partidă va avea loc pe 12 iulie, în Luxemburg, iar returul se va disputa la Ovidiu, o săptămână mai târziu.

Racing Union Luxembourg este o formație antrenată de Patrick Grettnich și are în componență mai mulți jucători de origine franceză decât luxemburghezi.

Vedeta echipei este atacantul Daniel da Mota, atacant cu 86 de selecții și șapte goluri în naționala statului Luxemburg, dar în lot mai sunt prezenți jucători precum brazilianul Henrique, senegalezul Pape MBoup, bosniacul Edis Osmanovic sau marocanul Yanis Bahloul.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version