Simona Halep, liderul mondial din tenisul feminin, s-a calificat vineri seara în semifinalele turneului de la Montreal (Canada), competiție dotată cu premii în valoare de peste 2,8 milioane de dolari.

Sportiva noastră a trecut fără probleme, scor 7-5, 6-1, de Caroline Garcia, din Franța, a șasea jucătoare a lumii.

Simona a avut una dintre cele mai bune evoluții ale sale din ultimul timp și nu i-a lăsat nicio șansă adversarei.

Totuși, la finalul disputei, românca s-a declarat extrem de dezamăgită de modul în care organizatorii au stabilit programul competiției.

Simona a fost obligată să joace meciurile din 16-imi și din optimi în aceeași zi, iar acum trebuie să joace în prima semifinală a competiției, la doar câteva ore după partida din sferturi, deși a intrat în focuri mult mai târziu decât viitoarea sa adversară, australianca Ashleigh Barty, a 15-a favorită a competiției.

Barty a trecut fără probleme de Kiki Bertens, 6-3, 6-1. Simona și australianca nu s-au mai întâlnit până acum.

Sportiva noastră și-a asigurat până acum 350 de puncte WTA și un cec în valoare de 126.450 de dolari.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version