Este cunoscut drept unul dintre cei mai mari antrenori din lume, un tehnician care s-a umplut de trofee, dar nici măcar Jose Mourinho, poreclit The Special One, nu se poate pune cu o întreagă echipă.

Mourinho_3409726b

După ce a câştigat titlul de campion al Angliei, în vară, Jose Mourinho a pierdut vestiarul la Chelsea, iar echipa are un început dezamăgitor de sezon, fiind abia pe locul al 16-lea în campionat, după 16 etape, cu numai 15 puncte şi la doar un punct deasupra liniei retrogradării.

Nemulţumiţi de modul în care lucrează portughezul, fotbaliştii lui Chelsea, în frunte cu vedetele Eden Hazard şi Cesc Fabregas, au început să joace tot mai slab, iar acest lucru s-a văzut.

Şi cum nu putea să dea afară o întreagă echipă, patronul rus Roman Abramovici a decis să scoată câteva milioane de euro din cont şi să achite nota de plată a despărţirii de Jose Mourinho. Pentru că, evident, un tip mândru precum tehnicianul portughez nu putea pleca gratis de la echipă.

Cel mai probabil la meciul cu Sunderland, de sâmbătă, echipa va fi condusă de englezul Steve Holland, singurul asistent non-portughez dintre cei patru avuţi de Jose Mourinho la dispoziţie. Totuşi, conducerea lui Chelsea vrea să aducă cât mai repede un nou manager cu nume, existând însă şi posibilitatea de a fi numit un intermediar până în vară, când echipa ar putea ajunge pe mâna lui Josep Guardiola, care încă mai este sub contract cu Bayern Munchen.

Alte nume vehiculate pentru banca lui Chelsea sunt Brendan Rodgers, liber de contract după despărţirea de Liverpool, Guus Hiddink, liber de contract după ce a fost demis de la conducerea naţionalei Olandei, şi Juande Ramos, încă în vacanţă după experienţa avută la conducerea echipei ucrainene Dnepr Dnepropetrovsk.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version