În momentul în care a devenit primar al Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu l-a scos din joc, practic, pe Gigi Neţoiu şi i-a asigurat pe olteni că echipa Universitatea Craiova va fi preluată de un grup de oameni potenţi financiar şi care sunt gata să ducă echipa în cupele europene.

Mihai Rotaru este girat de Lia Olguţa Vasilescu
Mihai Rotaru este girat de Lia Olguţa Vasilescu (sursa foto editie.ro)

De atunci, CS Universitatea Craiova s-a zbătut mai degrabă în anonimat, oltenii aflându-se şi acum pe locul 7 în Liga I, la 11 puncte de liderul Astra Giurgiu.

Puţină lume încă ştie că liderul grupului de finanţatori de la CS Universitatea Craiova este Mihai Rotaru, controversat afacerist cu activităţi dubioase în energie şi în imobiliare.

Iar procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie se pare că şi-au dat seama, în sfârşit, cum de a ajuns Rotaru să aibă zeci de milioane de euro.

Astfel, Rotaru a fost chemat joi la raport, pentru a da cu subsemnatul în legătură cu implicarea sa în dosarul “Retrocedărilor Ilegale”.

Primele informaţii arată că Rotaru şi soţia sa au primit, cu largul concurs al Crinuţei Dumitrean, fosta şefă ANRP, peste 35 de milioane de euro despăgubiri pentru un teren retrocedat în Piteşti.

Problema este că afaceristul a achitat doar 750.000 de euro pentru drepturile asupra terenului respectiv şi a obţinut extrem de rapid dreptul de despăgubire, respectiv în maxim şase luni de când a cumpărat drepturile. Asta deşi persoana de la care le-a cumpărat se judeca de mai bine de opt ani cu Primăria Piteşti pentru terenul respectiv.

Rotaru l-a “decapitat” pe Mititelu

Nu este prima afacere dubioasă în care apare numele lui Rotaru. Conform procurorilor DNA, există înregistrări care arată că Rotaru l-a scos practic pe Adrian Mititelu din lumea fotbalului. Rotaru i-a transmis lui Mititelu că trebuie să-i cedeze un teren în valoare de 15 milioane de euro dacă vrea să mai fie şef la Universitatea Craiova, lucru neagreat de cel din urmă.

De altfel, Vasile Şiman, fostul patron al echipei Sportul Studenţesc şi omul considerat mâna dreaptă a lui Rotaru, a recunoscut la un moment dat că “Rotaru l-a falimentat pe Mititelu. I-a dat la temelie. Şi din puşcărie îl rezolvă”, semn că patronul CS Universitatea Craiova nu se teme de închisoare.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version