Sita a cernut în cupele europene și am ajuns deja la play-off, unde doar câteva zeci de echipe se mai bat pentru a prinde calificarea în grupe, respectiv un loc la masa bogaților.

Din pacate si in acest sezon echipele romanesti pot spera, cel mult, la calificari in grupele Europa League

Din păcate, România mai are doar două echipe rămase în cupele europene, din patru formații câte am avut la start. Iar CFR Cluj, campioana națională en-titre, și FCSB, vicecampioana națională en-titre, se bat doar pentru calificarea în grupele Europa League.

Pe 23 și 30 august, 42 de echipe se bat pentru a prinde 21 de locuri în grupele Europa League. Programul complet al meciurilor arată astfel:

Olimpija Ljubljana – Spartak Trnava

APOEL Nicosia – FC Astana

Rosenborg Trondheim – Shkendija

Dudelange – CFR Cluj

Suduva – Celtic Glasgow

Șeriff Tiraspol – Qarabag Agdam

Malmo FF – Midtjylland

Torpedo Kutaisi – Ludogoreț Razgrad

Sigma Olomouc – FC Sevilla

Sarpsborg – Maccabi Tel Aviv

Gent – Bordeaux

Partizan Belgrad – Beșiktaș Istanbul

Rapid Viena – FCSB

Apollon Limassol – FC Basel

Glasgow Rangers – UFA

Atalanta Bergamo – FC Copenhaga

Zenit St. Petersburg – FK Molde

Trencin – AEK Larnaca

Genk – Brondby

Olympiakos Pireu – Burnley

Zoria Lugansk – RasenBallsport Leipzig

În UEFA Champions League bătălia este și mai aprigă, în condițiile în care, din acest sezon, doar șase locuri mai sunt disponibile pentru formațiile care vin din fazele eliminatorii.

Astfel, pe 21 și 29 august avem meciurile dublelor Steaua Roșie Belgrad – Red Bull Salzburg, BATE Borisov – PSV Eindhoven și Benfica Lisabona – PAOK Salonic, pe 22 și 28 august avem meciurile din dublele Young Boys Berna – Dinamo Zagreb, MOL Vidi – AEK Atena și Ajax Amsterdam – Dinamo Kiev.

Real Madrid, Atletico Madrid, Bayern Munchen, FC Barcelona, Juventus Torino, Paris Saint Germain, Manchester City, Lokomotiv Moscova, Borussia Dortmund, FC Porto, Manchester United, Șahtior Donețk, Napoli, Tottenham Hotspur, AS Roma, FC Liverpool, Schalke 04, Olympique Lyon, AS Monaco, ȚSKA Moscova, FC Valencia, Viktoria Plzen, FC Bruges, Galatasaray Istanbul, Internazionale Milano și Hoffenheim sunt echipele calificate direct în grupele UEFA Champions League.

Arsenal Londra, Chelsea Londra, Bayer Leverkusen, Villarreal, Anderlecht Bruxelles, Lazio Roma, Sporting Lisabona, Olympique Marseille, AC Milan, Fenerbahce Istanbul, FC Krasnodar, Real Betis Sevilla, Eintracht Frankfurt, Spartak Moscova, Standard Liege, FC Zurich, Rennes, Vorskla Poltava, Slavia Praga, Akhișarspor și Jablonec sunt echipele calificate direct în grupele Europa League.

Pe lângă cele 21 de echipe care vor veni din play-off-ul Europa League, în grupele Europa League se califică și cele șase echipe învinse în play-off-ul UEFA Champions League.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version