Pusă la zid după cele trei înfrângeri consecutive suferite în faza grupelor, naţionala feminină de handbal a României a început să scrie istorie la Campionatul Mondial din Danemarca.

romaniavictorie

“Tricolorele” sunt în semifinalele celei mai puternice competiţii din lume, după două victorii prin care au reuşit să destrame toate miturile cunoscute vreodată.

Astfel, România a eliminat atât pe campioana mondială en-titre, 25-22 cu Brazilia, cât şi gazda competiţiei, 31-30 cu Danemarca, după prelungiri. Mai mult, în meciul din sferturi, echipa noastră şi-a păstrat tăria de a lupta în ciuda avantajului oferit de arbitrii danezelor, dar mai ales în ciuda ratării din ultima fază a timpului regulamentar, când Cristina Neagu a executat prost o aruncare de la 7 metri.

Totuşi, misiunea României este, în continuare, una extrem de dificilă. Fetele trebuie să se odihnească la maxim joi pentru că vineri, de la 21.45, este programată semifinala cu Norvegia.

Iar Norvegia, după cum ştim, nu este o echipă oarecare. Trupa antrenată de Thorir Hergeirsson a fost campioană olimpică la Beijing, în 2008, şi la Londra, în 2012, campioană mondială în Brazilia, în 2011, şi este campioana europeană en-titre, reuşind să cucerească titlul continental anul trecut.

Nordicele au o generaţie fulminantă, cu Nora Mork în prim plan, jucătoare care, la 24 de ani, a fost constant cea mai bună jucătoare a nordicelor la acest turneu final. Norvegia a pierdut un singur meci până acum şi acela chinuit, 25-26 cu Rusia, dar ne-a bătut clar în grupe, 26-22, şi a eliminat pe Muntenegru, vicecampioana olimpică en-titre, în sferturi.

Cel mai important este că, în semifinala cu Norvegia, trebuie să luptăm mai ales împotriva istoriei. Pentru că nordicele ne-au bătut cam pe unde ne-au prins, cel puţin în ultimii ani:

C. M. 2009, Norvegia – România 25-24 în grupe

C. M. 2003, Norvegia – România 29-21 în grupe

C. M. 1995, Norvegia – România 21-19 în sferturi

C. M. 1993, Norvegia – România 20-19 în finala mică

C. M. 1990, Norvegia – România 13-12 în grupe

C. M. 1986, Norvegia – România 23-23 în faza grupelor principale

C. M. 1982, Norvegia – România 16-16 în grupe

C. M. 1975, România – Norvegia 13-10 în grupe.

La acest şir putem adăuga fără probleme meciuri de la Campionatul European (Norvegia – România 27-19 anul trecut, 37-31 în 2008, 22-26 în 2000, 26-26 în 1996) sau de la Jocurile Olimpice (Norvegia – România 24-23 în 2008 şi 28-16 în 2000).

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version