Joi s-au disputat meciurile din prima etapă a grupelor Europa League.

Și, din păcate, deși avem tot mai puțini români implicați în meciurile din cupele europene, ei nu au avut parte de momente prea plăcute.

PAOK Salonic, formația lui Răzvan Lucescu și Alin Toșca, și Ludogoreț Razgrad, formația lui Cosmin Moți, Claudiu Keșeru și Dragoș Grigore, au pierdut joi pe teren propriu. Ce-i drept, însă, au cedat în fața unor adversari mai bine cotați.

PAOK Salonic a pierdut cu Chelsea Londra, 0-1. A fost un meci dominat copios de englezi, deși Chelsea și-a permis să menajeze mulți titulari.

Toșca a fost integralist la PAOK, dar a făcut față cu greu atacurilor engleze.

Ludogoreț părea să aibă mai multe șanse cu Bayer Leverkusen și chiar a condus cu 2-0 în minutul 37, Claudiu Keșeru fiind jucătorul care a deschis scorul cu un șut superb din lovitură liberă.

Însă nemții au predat o lecție de forță, mai ales în repriza a doua. Au revenit pe tabelă și s-au impus cu 3-2, dar diferența de scor putea fi și mai mare.

Eroul meciului a fost Kai Havertz, un puști de 19 ani care a arătat o maturitate uimitoare în joc și care a înscris două goluri superbe.

La Ludogoreț, Keșeru și Cosmin Moți au fost integraliști, ultimul încasând și un cartonaș galben. Dragoș Grigore nu a prins lotul, fiind în continuare accidentat.

Rezultate complete în Europa League

AEK Larnaca – FC Zurich 0-1

Ludogoreț Razgrad – Bayer Leverkusen 2-3

Celtic Glasgow – Rosenborg Trondheim 1-0

Rasen Ballsport Leipzig – Red Bull Salzburg 2-3

FC Copenhaga – Zenit St. Petersburg 1-1

Slavia Praga – Girondins Bordeaux 1-0

Dinamo Zagreb – Fenerbahce Istanbul 4-1

Spartak Trnava – Anderlecht Bruxelles 1-0

Arsenal Londra – Vorskla Poltava 4-2

Sporting Lisabona – Qarabag Agdam 2-0

Dudelange – AC Milan 0-1

Olympiakos Pireu – Betis Sevilla 0-0

Rapid Viena – Spartak Moscova 2-0

Villarreal – Glasgow Rangers 2-2

Lazio Roma – Apollon Limassol 2-1

Olympique Marseille – Eintracht Frankfurt 1-2

Beșiktaș Istanbul – Sarpsborg 3-1

Genk – Malmo FF 2-0

Akhișarspor – FC Krasnodar 0-1

FC Sevilla – Standard Liege 5-1

Dinamo Kiev – FC Astana 2-2

Rennes – Jablonec 2-1

PAOK Salonic – Chelsea Londra 0-1

MOL Vidi – BATE Borisov 0-2

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version