Sharapova, la 30 de ani, după 15 luni de suspendare: “M-am simţit atât de mică!”
După cum bine se știe, Maria Sharapova a revenit la US Open cu două partide de tenis frumoas și dramatic! În primul tur a eliminat-o pe Simona Halep pentru ca în turul 2 să o învingă pe unguroaica Timea Babos.
Într-un interviu oferit revistei The Edit, jucătoarea de 30 de ani susţine că, pentru prima oară, s-a întrebat zile la rând “ce cred oamenii despre mine”.
Sharapova a fost suspendată pentru dopaj. “În primele patru sau cinci luni, mi-a fost foarte greu să pun vreun cuvânt pe hârtie sau orice fel de memorie”, a explicat fostul lider mondial, care urmează să-şi lanseze autobiografia, “Unstoppable: My Life So Far”, pe data de 12 septembrie.
“M-am simţit atât de mică. Pentru o femeie înaltă şi puternică, o sportivă, a fost un sentiment foarte dificil. Este important ca oamenii să înţeleagă faptul că nu se întâmplă ca viaţa şi cariera tuturor să fie doar soare şi curcubeu”, a mai declarat Sharapova.
Campioană la New York în 2006, Maria Sharapova a evitat elagant să răspundă criticilor. Şi a oferit o posibilă explicaţie pentru care nu are foarte multe prietene printre jucătoarele din circuit: “Am un obiectiv, iar ele sunt adversarele mele. Vestiarul şi terenul de joc, acestea sunt biroul meu”.
Sharapova a recunoscut că a existat şi o parte bună în perioada de suspendare.
“Îmi amintesc de o discuie mai veche pe care am avut-o cu managerul meu. I-am spus că iubesc ceea ce fac, dar că simt că ratez multe aspecte ale vieţii. Aniversarea mea de 30 de ani, din aprilie, se apropia şi mi-am spus că vreau să o sărbătoresc ca un om normal”, a spus rusoaica.