Simona Halep și-a consolidat poziția de lider al tenisului feminin mondial, după ce duminică seara a câștigat turneul feminin de tenis de la Montreal (Canada), competiție dotată cu premii în valoare de peste 2,8 milioane de dolari.

 

Simona s-a impus cu 7-6, 3-6, 6-4, în confruntarea cu americanca Sloane Stephens, locul 3 mondial, la capătul unui meci-maraton de peste două ore și 30 de minute și în care cele două jucătoare și-au împărțit perioadele de dominare.

Simona a început tare și s-a distanțat la 4-1 în primul set, dar oboseala acumulată în ultimele zile a început să-și spună cuvântul și americanca a preluat inițiativa.

Stephen, cu lovituri mult mai puternice, a dominat a doua jumătate a setului și a preluat inițiativa inclusiv pe tabelă. Însă jocul neîngrijit al americancei a împiedicat-o să fructifice cele patru mingi de meci avute.

În schimb, Simona și-a văzut de joc și, deși nu a avut lovituri fulgerătoare, ca în alte meciuri, a muncit enorm pentru a reveni de la 1-5 în tiebreak și a se impune cu 8-6.

În setul al doilea s-a simțit tot mai mult oboseala Simonei. Românca nu a reușit să lovească la viteza dorită, iar Stephen a profitat din plin, impulsionată și de dorință de a răzbuna eșecul din primul set.

Americanca a egalat situația pe tabelă și a împins jocul în decisiv. Plusul de experiență a ajutat-o pe Simona să înceapă bine actul și să facă 2-0.

Momentul decisiv al meciului a venit în game-ul al cincilea, la 2-2. Americanca tocmai făcuse rebreak și avea posibilitatea să preia conducerea pe tabelă.

S-a distanțat rapid la 40-0, dar Simona a revenit năucitor. A făcut cinci puncte la rând și din probabilul 3-2 pentru Stephens s-a făcut 3-2 și serviciul pentru Simona.

În ciuda tentativei lui Stephens de a reveni, Simona și-a păstrat calmul și a obținut o victorie în stil de mare campioană. La 5-4 și 40-15 pentru ea, românca a încheiat jocul cu un as tehnic, nelăsându-i nicio șansă americancei.

Victoria la Rogers Cup, a doua din carieră, după cea din 2016, când a învins în finală o altă americancă, pe Madison Keys, îi asigură Simonei un cec în valoare de 519.480 de dolari, dar deja discuțiile despre bani în cazul ei parcă nu mai au sens.

În schimb, românca bifează încă 900 de puncte WTA, după al doilea titlu cucerit în acest an, rezultat care îi asigură în mare măsură prezența la Turneul Campioanelor, de la sfârșitul sezonului.

Nu în ultimul rând, victoria de la Montreal îi oferă Simonei un plus de moral în condițiile în care sezonul nord-american este lung și chinuitor, iar românca și-a propus să abordeze cât mai bine turneele de la Cincinnati, New Haven și Flushing Meadows (US Open).

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version