Joi începe o nouă ediție a Campionatului Mondial, turneul final fiind găzduit de Rusia.

Julen Lopetegui

Însă competiția începe cu un scandal uriaș. Naționala Spaniei, una dintre favoritele competiției, a decis, cu doar două zile înainte de primul meci al ibericilor la turneul final, să renunțe la selecționerul Julen Lopetegui.

Acesta a fost acuzat de trădare după ce, cu trei zile înainte de Spania – Portugalia, primul meci al ibericilor de la turneul final, a anunțat că, după Campionatul Mondial nu va mai antrena naționala Spaniei pentru că a fost solicitat să antreneze marea câștigătoare a Ligii Campionilor, Real Madrid, urmând să preia locul lăsat liber de francezul Zinedine Zidane.

Anunțul oficial făcut de Lopetegui nu a fost primit cum trebuie de oficialii Federației Spaniole de Fotbal. Asta pentru că tehnicianul tocmai își prelungise contractul cu Federația Spaniolă până în 2020.

Au avut loc mai multe discuții vulcanice în vestiarul Spaniei, iar în cele din urmă s-a decis înlăturarea lui Lopetegui din funcția de selecționer.

Presa spaniolă susține că va fi chemat de urgență Albert Celades, selecționerul naționalei de tineret a Spaniei, pentru a se ocupa de echipă pe parcursul turneului final din Rusia. Asta și pentru că Spania are un sistem bine pus la punct care prevede inclusiv utilizarea aceluiași sistem de joc de la cea mai mică națională de copii și juniori până la naționala de seniori, astfel că Celades nu ar avea multe de modificat în jocul echipei.

Spania a fost campioană mondială în 2010, în Africa de Sud, iar ibericii vor ca la turneul din Rusia să spele rușinea înregistrată în 2014, în Brazilia, când nu au reușit să treacă de faza grupelor.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version