Halterofilul bulgar Damian Damianov, medaliat cu argint la Campionatele Europene şi Mondiale, precum şi la nivel de juniori, dar suspendat pe viaţă pentru dopaj în 2004, a încetat din viață duminică, la doar 39 de ani, potrivit Reuters.
 
 

Cauza morţii nu este deocamdată cunoscută, însă presa bulgară afirmă că este vorba de o gravă maladie a ficatului şi pancreasului.

Damianov este ultimul membru al puternicei echipe bulgare de haltere din deceniile trecute care a încetat din viaţă la o vârstă tânără.

 
Fostul campion european Veliciko Ciolakov, care a efectuat la rândul său o suspendare de patru ani pentru dopaj, a murit la 35 de ani, în 2017.
 

Milen Dobrev, campionul olimpic la Atena (2004), a decedat la aceeaşi vârstă, în urmă cu trei ani.

De asemenea, un alt halterofil bulgar de top, triplul campion mondial Mihail Petrov, şi-a pierdut viaţa la doar 28 de ani, în 1992.

Autopsia va stabili cauza exactă a morţii lui Damianov.  

Bulgaria a fost mult timp o forţă mondială în haltere, cucerind 12 titluri olimpice şi 36 de medalii în total la JO, între 1972 şi 2004.

 

Halterofilii bulgari au câştigat, de asemenea, 79 de medalii de aur la Campionatele Mondiale, precum şi 167 de titluri europene.

În ultimii ani însă, halterele bulgare au fost implicate în numeroase cazuri de dopaj, Federaţia de la Sofia fiind suspendată temporar, din acest motiv, în 2009.

În 2008, Bulgaria şi-a retras echipa de la Olimpiada de la Beijing, după ce 11 dintre halterofilii săi au fost depistaţi pozitiv.

Reputaţia Bulgariei a fost afectată şi la JO de vară de la Sydney, din anul 2000, unde i-au fost retrase trei medalii de aur, iar echipa a fost exclusă din competiţie.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version