România are deja două jucătoare calificate în turul al doilea de la Roland Garros, al doilea Grand Slam de tenis al anului.

sursa foto Facebook Alexandra Dulgheru

După Mihaela Buzărnescu, 6-3, 6-3 cu americanca Vania King, s-a calificat în turul al doilea și Alexandra Dulgheru, jucătoare care obține astfel unul dintre cele mai bune rezultate din ultimii ani, perioadă în care a fost măcinată de un număr uriaș de accidentări în special la genunchi.

“Piti” Dulgheru, ajunsă între timp undeva pe locul 160 mondial, a trebuit să joace trei meciuri în calificări pentru a obține accesul pe tabloul principal.

Sportiva noastră a fost repartizată în primul tur cu Christina McHale, o altă jucătoare din SUA, locul 85 mondial. Partida a început duminică, dar a fost întreruptă, din cauza întunericului, și a continuat luni.

Iar în cele din urmă Alexandra s-a impus, scor 5-7, 7-6, 6-3, la capătul unei dispute care a durat trei ore și 14 minute de joc și care a avut numeroase răsturnări de scor, inclusiv în decisiv, când McHale a avut 3-2 și serviciul, iar din acel moment nu a mai câștigat nimic.

Alexandra Dulgheru și-a asigurat un cec în valoare de 79.000 de euro și 70 de puncte WTA, iar în turul următor dă piept cu Anett Kontaveit, din Estonia, cap de serie numărul 25 și locul 25 mondial.

Kontaveit nu a strălucit în primul tur, având nevoie de trei seturi și o oră și 42 de minute de joc pentru a se impune, cu 6-1, 4-6, 6-2, în confruntarea cu americanca Madison Brengle, locul 101 mondial.

Totuși, Anett Kontaveit traversează una dintre cele mai bune perioade din carieră. Are cinci victorii în ultimele șase meciuri oficiale, reușind să surclaseze la Roma adversare precum Caroline Wozniacki, Venus Williams, Svetlana Kuznețova sau Coco Vandeweghe, jucătoare de care a trecut fără să piardă vreun set.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version