Ediția din acest an a Wimbledonului, al treilea Grand Slam de tenis al anului, a fost câștigat, atât la masculin, cât și la feminin, de sportivi care își caută strălucirea de altă dată.

Sâmbătă, în finala feminină, Angelique Kerber a spulberat-o pe americanca Serena Williams, scor 6-3, 6-3, la capătul unui meci care a durat doar 67 de minute și în care americanca a făcut doar 45 de puncte, ceea ce înseamnă doar maxim 21 de puncte în cele 12 game-uri pierdute.

A fost al treilea Grand Slam câștigat de Kerber în carieră, dar primul după o pauză de aproape doi ani, respectiv de la succesul înregistrat la US Open, în 2016.

Kerber urcă acum de pe locul 10 pe locul 4 mondial și reîncepe să emită pretenții pentru poziția de lider, poziție pe care a mai ocupat-o inclusiv în 2016. Calculele sunt în favoarea ei, în condițiile în care anul trecut a fost eliminată încă din primul tur la US Open, deci nu are foarte multe puncte de apărat.

Duminică, în finala masculină, Novak Djokovic l-a măcelărit pe sud-africanul Kevin Anderson, scor 6-2, 6-2, 7-6, deși sârbul a avut mult mai puțin timp de odihnă la dispoziție, el fiind obligat să continue sâmbătă semifinala începută vineri cu Rafael Nadal și încheiată după 5 ore și 21 de minute de tenis jucat la cel mai înalt nivel.

Este primul Grand Slam câștigat de Djokovic de la Roland Garros-ul din 2016 și un trofeu care îi permite să reintre în lupta pentru primele locuri ale clasamentului ATP.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version