Filip Cristian Jianu, una dintre marile speranțe ale tenisului masculin românesc, s-a calificat marți seara în sferturile de finală ale Jocurilor Olimpice de Tineret de la Buenos Aires (Argentina).
Tenismenul de 17 ani l-a învins în optimi pe francezul Clement Tabur, la capătul unui meci de infarct câștigat de român cu 6-7, 6-4, 7-6.
Disputa a fost considerată cea mai spectaculoasă a zilei. Iar la câteva ore după meci românul a oferit și prima reacție: ‘În primul tie-break am fost mult prea defensiv. Am așteptat greșeala lui, dar el nici nu a clipit. A lovit cât a putut de tare, iar chestia asta a făcut diferența. În setul al treilea am avut două mingi de meci la 6-5, pe serviciul meu, dar a reușit să mă anuleze. A fost momentul în care m-am enervat și mi-am spus că nu se poate întâmpla chestia asta, nu pot pierde astăzi. Așa că am început să atac mingile cu toată energia pe care o mai aveam. Am ieșit la atac, am preluat avantajul în tiebreak și apoi am închis jocul’.
În sferturi, Filip Jianu dă piept cu bulgarul Adrian Andreev, al șaselea favorit al competiției. În ciuda faptului că Andreev este cotat cu prima șansă, Filip nu dă înapoi și este gata de un nou meci mare.
Asta în condițiile în care românul deja l-a eliminat în primul tur pe favoritul 4, italianul Lorenzo Musetti, iar Andreev nu a impresionat până acum chinuindu-se atât cu spaniolul Lopez Montagud, 7-6, 3-6, 6-2, cât și cu turcul Yanki Erel, 6-3, 5-7, 6-3.
De precizat că România a câștigat șase medalii până acum la Jocurile Olimpice de Tineret și ocupă locul 5 în acest moment, în clasamentul pe medalii, fiind depășită doar de Rusia, Ungaria, Italia și India.
Avem o medalie de argint și una de bronz câștigate la canotaj, cu echipele de dublu masculin, respectiv dublu feminin, avem două medalii la haltere, un aur obținut de Sabina Baltag, la categoria 53 de kilograme, și un bronz obținut de Mihaela Cambeil, la categoria 48 de kilograme, avem un aur obținut de Adrian Șulcă, la judo, la categoria 81 de kilograme și avem un argint obținut de înotătorul Daniel Martin.