Georgia Crăciun, una dintre marile speranțe ale tenisului feminin românesc, a câștigat, duminică, turneul ITF de 15.000 de dolari găzduit de Tennis Performance Club, din București.
Sportiva noastră s-a impus, cu 7-5, 6-2, în finala disputată împotriva italiencei Anna Turati, la capătul unui meci mult mai echilibrat decât o arată scorul. De altfel, partida s-a încheiat după nu mai puțin de două ore și 12 minute.
Este al patrulea titlu ITF câștigat de Georgia Crăciun, sportivă care, la 19 ani, ocupă locul 597 mondial, dar care anul trecut ocupa locul 415 mondial, grație victoriilor înregistrate în două turnee din Antalya și unul de la Curtea de Argeș.
La București, Georgia Crăciun a făcut o demonstrație de forță reușind să-și adjudece trofeul fără să piardă vreun set, deși a avut în față adversare precum Andreea Mitu sau Irina Fetecău.