Ioana Gașpar, 35 de ani, locul 689 mondial, a câștigat, duminică, turneul feminin de tenis din Antalya (Turcia), competiție dotată cu premii în valoare de 15.000 de dolari.

Ioana Gaspar

Ioana și-a trecut în cont al șaselea trofeu ITF din carieră, dar pentru asta a trebuit să treacă peste un weekend extrem de încins.

Pentru că, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, sportiva noastră a fost obligată să joace câte două meciuri sâmbătă și duminică.

Sâmbătă, Ioana a bătut două favorite: 6-1, 2-6, 10-7 cu turcoaica Ipek Soylu (cap de serie numărul 3, fostă locul 151 mondial) și 6-4, 3-6, 6-2 cu rusoaica Angelina Juravleva (favorita 6 și fosta ocupantă a locului 640 mondial).

Duminică, în semifinale, Ioana a trecut de bulgăroaica Dia Evtimova, cap de serie numărul 2 și fostă locul 145 mondial. În paralel, în cealaltă semifinală, Carole Monnet, din Franța, a trecut, cu 6-2, 6-3, de turcoaica Zeynep Sonmez.

Deși a jucat doar două seturi, franțuzoaica a stat cu 22 de minute mai mult pe teren și s-a recuperat mai greu pentru finală. Iar Ioana a profitat de ocazia și s-a impus clar, scor 6-2, 6-1, trecându-și în cont al doilea trofeu cucerit în acest an, după cel câștigat la Szekesfehervar (Ungaria).

Dar supliciul Ioanei din Antalya nu se încheie. Duminică seara ea ar urma să evolueze și în semifinalele turneului de dublu. Românca și turcoaica Melis Sezer, favorite 2, dau piept cu Alise Cernecka (Letonia) și Oona Orpana (Finlanda).

Din păcate, Cristina Ene a pierdut finala turneului de 15.000 de dolari din Cairo (Egipt), fiind învinsă cu 2-6, 5-7, de ucrainianca Viktoriia Dema, jucătoare venită din calificări.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version