Mihaela Buzărnescu, actuala ocupanta a locului 30 mondial, este una dintre jucătoarele de tenis din România care au început, deja, pregătirile pentru participarea de la Wimbledon, al treilea Grand Slam de tenis al anului.

Sportiva din România este înscrisă la turneul feminin de tenis de la Nottingham (Marea Britanie), competiție dotată cu premii în valoare de 250.000 de dolari.

În primul tur, Mihaela Buzărnescu, a cincea favorită a competiției, s-a chinuit două ore și opt minute pentru a se impune, cu 6-2, 3-6, 7-6, împotriva Veronicăi Cepede Royg, din Paraguay, ocupanta locului 120 mondial.

Succesul de marți i-a asigurat Mihaelei 30 de puncte WTA și un cec în valoare de 3.400 de dolari. În optimi, românca ar urma să dea piept cu americanca Irina Falconi, actuala ocupantă a locului 152 mondial.

Deși a trebuit să joace calificări pentru a ajunge pe tabloul principal, Falconi a obținut o victorie clară în primul tur, 6-4, 6-1, cu australianca Arina Rodionova, ocupanta locului 123 mondial.

Mihaela Buzărnescu și Irina Falconi nu s-au mai întâlnit până acum.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version